In Evul Mediu, teoria miasmei s-a nascut din nimic. Potrivit teoriei, aerul rau care rezulta din descompunere materiilor organice cauza boli precum holera, Ciuma Neagra etc. Era foarte puternic in apropierea mlastinilor si in timpul noptii. Multi oameni evitau contactul cu aerul noptii stand in case cu toate geamurile si usile ferecate. Cand John Adams si Benjamin Franklin, doua personalitati importante care calatoreau impreuna in 1776 au fost nevoiti sa imparta aceeasi camera unde se aflau foarte multi oameni, lucrurile au devenit complicate.
Adams, care nu se temea de aerul noptii a inchis imediat geamurile larg deschise. Franklin l-a convins pe Adams sa redeschida geamul. Faptul ca un om educat cum era Adams a raspuns asa de prost la o teorie ipotetica despre un aer urat mirositor dovedea ca teoria in sine a prins nu numai in randul maselor needucate, ci si in randul doctorilor sau celor din elita. Desi nu era ceva ce putea sa apere lumea de aerul urat mirositor, inchiderea ferestrelor avea beneficii excelente asupra sanatatii. Ferestrele inchise preveneau raspandirea malariei sau otravurilor care generau febra mare, dar si patrunderea umezelii care altera stare de bine a organismului. In secolul 19, teoria miasmei a lasat locul teoriei germenilor.