Ruga

Cind am cunoscut-o nu stiam ca era atit de evlavioasa (cucernicia ei era impinsa la etrem!), de fapt, nu stiam mare lucru despre ea (dar aveam sa aflu nu mult dupa aceea!), observasem insa predispozitia sa de a invoca la fiecare vorba, la fiecare gest ( oricit de simplu!) numele Celui-de-Sus ( lucru care nu mi se paruse deloc nelalocul lui ). Purta nume de sfinta, Paraschiva, si se imbraca in straie negre, cenusii, care, in mod paradoxal, o faceau mai interesanta, scotindu-i in evidenta albul stralucitor al fetei, al miinilor si picioarelor. Din prima clipa a relatiei noastre ( inceputa intr-un magazin ) m-a privit cu suspiciune, ca pe un dusman, vazind in mine o primejdie, o intruchipare a Diavolului, care ar fi urmarit, chipurile, ispitirea ei, impingerea ei spre pacat. In rarele momente cind reuseam s-o prind in brate si s-o sarut, tremura si izbucnea in lacrimi, pornirile ei trupesti ( ca si ale mele, de-altfel!) fiind mai puternice ( si mai placute!) decit cele duhovnicesti. La un moment dat ( cum era de asteptat!) lucrurile o cam luara razna. O avusem intr-o seara de pomina ( cu strigate si plinsete ! ), infringindu-mi cu greu tentatia de a pleca, de a ma desparti definitiv de dinsa. Se pare insa ca noua experienta, echivalenta cu „intrarea in Iad”, fusese peste asteptarile ei ( nu-i displacuse defel! ), devreme ce ( chiar de a doua zi!) dorise din nou ( „inca o data”!), benevol, cu o pasiune pe care nu i-o banuisem ( care, cu timpul, incepuse sa devina apasatoare! ).