Strugurii sint acri

Era in satul meu un oarecare om, pe nume Sica Motfolea, care avea in curte o mica plantatie de vita de vie, asa cum aveam, de fapt, cu totii. Numai ca via lui Motfolea, spre deosebire de viile nostre, era de soi, adusa de undeva dintr-o regiune viticola, si facea struguri mari cit bostanii, extrem de tentanti pentru ochii nostri de copii (fara sa mai vorbim despre parfumul si gustul lor!) Cum noi copiii (ce mai nebunatici! ) nu prea aveam ce face, intr-o zi ne-am strins citiva si ne-am hotarit sa dam lovitura la via lui Motfolea, sfidind pericolul de a fi prinsi sau sfisiati de ciinii acestuia.

In ziua si locul stabilit ne-am intilnit cu toti, fiecare avind asupra sa cite o halca de carne pentru ciini si camasile descheiate, ca sa incapa cit mai multi struguri. Cinii se dovedira destul de ingaduitori in schimbul carnii, lasindu-ne sa trecem destul de usor printr-o deschizatura a gardului. Ajunsi la vie, ne-am umplut camasile cu struguri, de jur-imprejur, si ne pregateam sa plecam cind aparu Motfolea extrem de furios, cu un par in mina. Se pare ca ne filase de ceva timp, pentru ca infundase spartura din gard si asmutise ciinii pe noi, care uitasera de carne. Luati prin surprindere, ne-am bulucit unii in altii in dreptul sparturii, apoi, vazind si ciini, ne-am descotorosi de struguri si am gasit, in sfirsit, salvarea sarind peste gard. A doua zi l-am vazut, din podul grajdului, pe Motfolea, parlamentind si povestindu-le parintilor mei despre isprava pe care o facusem cu o zi inainte.

De atunci n-am mai avut asemenea ginduri, iar cind cineva ma indemna la furat strguri, refuzam si spuneam ca strugurii lui Motfolea erau acri.