Despre originile noastre cerebrale

Omul primitiv inca traieste in pantecul naturii. Intreaga sa viata reprezinta o experienta in acelasi timp psihologica si fiziologica pentru ca deocamdata, el cu greu este capabil sa diferentieze lumea exterioara de cea interioara, obiectivul de subiectiv.

El este in intregime una cu Natura, pentru ca in mod constant se gaseste dizolvat in fenomenele naturale, proiectandu-si acum nou-nascuta individualitate in ele, construindu-le apoi in psihic ca stari de constiinta, pe care, printr-un proces de identificare inconstient, sa le numeasca „ale sale".
Levi Bruhl a folosit termenul de „participare mistica" pentru a descrie acest aspect sau un proces similar de identificare psihologica cu obiectele. Aceasta „participare mistica" corespunde unei atitudini de viata ce poate fi indicata si prin cuvantul animism.

Animismul face din toate obiectele materiale „spirite" si materializeaza fapte psihice in entitati obiective. Totul e animat de un spirit, indiferent daca este un copac, un munte, Soarele, o stea sau chiar instrumente facute de om, cum ar fi o sabie, o casa. Pe de alta parte, fiecare sentiment sau emotie este o entitate „astrala" care a venit in interiorul sufletului si care poate fi alungat prin practici magice corespunzatoare.
Natura, atat cea interioara cat si cea exterioara fiind una singura pentru omul primitiv - este, astfel, un haos de entitati actionand si reactionand in cea mai mare confuzie care inspira de teama. Este o vasta jungla in care singura lege este aceea a autoconservarii si a supravietuirii. Acolo unde esueaza puterea fizica, se strecoara viclenia sau intimidarea.

Curand, totusi, un anumit simt al cauzalitii apare a fi omul. El realizeaza ca anumite fapte urmeaza intotdeauna altora. El incepe sa „dea nume" nu numai lucrurilor, ci si relatillor dintre ele.
Singura relatie pe care o cunoaste personal este aceea a inrudirii de sange. Este astfel creata o mitologie cruda, unde forte si elemente naturale se imperecheaza si dau nastere la progenituri.
Totusi, in tot acest rastimp emotia dominatoare in omul primitiv este acea emotie universala a junglei - frica. Ceea ce ii inspira frica este numit „rau". Entitatile rele trebuie sa fie imblanzite sau infrante prin viclesug sau stapanite prin magie. Principalul fundamental al magiei este acela al „actiunii simpatetice". Prin actiune, comportament si infatisare de urs, magicianul se identifica cu ursul sau, mai degraba, el aduce intr-un punct focal identitatea care exista din punct de vedere psihologic intre el si urs. Fiind una cu ursul, de exemplu, magicianul poate astfel folosi „spiritul ursului in avantajul sau, si poate sa castige influenta (prin aceasta transfuzie de instinct) asupra oricarui urs.

Mai mult, el ajunge sa stie „numele spiritului ursului" si astfel magia lucreaza in doua moduri. Mai intai, prin rostirea intentionata a numelui ursului, el castiga control asupra acestuia. Mai mult, acest control este sporit de faptul ca generatii de membri ai tribului au folosit in mod magic acest nume si, atunci cand este rostit, puterea combinata a acestor predecesori (activi mai ales sub forma de fantome sau spirite) sprijina ca sa spunem asa, puterea magicianului.
In stadiul animist de dezvoltare omul raporteaza totul la sine si la fricile sau dorintele sale. El isi proiecteaza reactiile fata de lucruri chiar in aceste lucruri, care, astfel, devin imagini personificate ale impresiilor sale.
Cum reusim sa ne adaptam insa la viata cosmica? Cum facem trecerile de la ratiune la sentiment, este greu de spus. Eu unul ma complac in ceea ce viata ma incopnoara cu toate frumusetile ei.