M-am gandit sa scriu ceva. Pentru cineva. Nu conteaza cine. Experientele
de peste zi s-a acumulat intr-o stare de neliniste. Poate e si C. un
pic de vina. Ii este greu. Asa e cand pleci si trebuie sa inveti sa te
simti bine cu tine altundeva. Incerc sa il incurajez si imi amintesc de
trauma lui I. dintr-o pravalie din Nürnberg. Doar pentru ca era
bruneta, pentru ca nu vorbea bine germana, pentru ca avea doar 14 ani si
nu stia exact ce soi de detergent sa cumpere. “Hier kein Diebstahl,
Hausverbot!” ii rasuna si acum in urechi. Vizualizez faza asta ca pe o
scena din film. Chiar ar fi o idee de scenariu. Dupa 3 beri si 3
whisky-uri C. ramane tot trist. Isi ia geaca pe el si o ia din loc cu
gandurile lui multe. Nu pot sa te ajut, pot doar sa te ascult. Rahat.
Despre cum am invatat spaniola cu P. Rade. Toata lumea rade. Guardando
las telenovelas? Da, draga, era cea mai buna reteta. Un pic de ureche
muzicala si prindeai tot. In rest doar oameni seci azi. Multi oameni
seci. Trimit cu greu un font pe mail dupa 10 minute de explicatii. Ma
bucur ca am dovedit windows-ului ca pot. Flash back cu flash back-ul lui
D. in fata la Grüner Salon. Toata lumea e cu prea mult alcool la bord.
Doar eu nu. Dar tot reusesc sa ma plimb ca o semi-fantoma prin noapte cu
faza scurta. Noroc ca teutonii sunt corecti si imi atrage unul atentia
la semafor. Ieri, de fapt alaltaieri, a fost foarte frumos. Am nimerit
intr-un coltisor de lume, pe care il ador. Si e numai al meu. Pentru
cateva ore… Ma uit la A. si mi se pare un om trist. Un om cu bucurii
false si cu cautari infernale. Nu ma incarca cu problemele tale, fiindca
te pot incarca si eu cu alte mele. Sigur nu vrei asta, iti spun eu.
Lasa-ma sa raman intr-o dupa-amiaza de duminica in povestea mea de
dragoste. Acolo sunt un om fericit.