In limba engleza albastru inseamna blue. Desigur, nu e vorba despre pisoiul acela rusesc al cine stie carei domnite. Intr-o limba atit de incarcata de sensuri cum e engleza, albastrul lor inseamna si tristete. Cum ar veni, opusul lui “La vie en rose” este “La vie en blue”, tradus la noi prin situatia e albastra. Va amintiti, nu? Stinge plafoniera, aprinde veioza, sa vezi mai bine rozul. Roz la ei si in capitolul precedent. La noi, albastru. Am citit intr-un letopiset ca albastru e de Voronet. Va imaginati ca puteti privi cerul fara sa ridicati privirea? Cit de obositi trebuie sa fie acei ochi albastri care ne privesc de secole? Albastru e si parfumul de pomplemousse, stors picatura cu picatura dintr-un roi de licurici care noaptea joaca leapsa pe coloratelea deasupra unei plantatii de orhidee. Albastru este cerul unei zile plumburii de toamna si vinele ce curg incremenit in alabastrul norilor.
Albastru, maiastru, sihastru. Nu e doar o rima schioapa. Albastru era un artist maiastru si traia ca un sihastru. Chilia lui era marea. El nu vazuse marea niciodata, dar pe plaja pustie a sufletului sau, valurile gindurilor sale se spargeau cu zgomot de castane coapte, iar albatrosii incingeau un indracit flamenco printre stropii urmuzieni. Refuza contactul fizic cu marea ce mare, de teama albastrului. Corabia lui plutea in deriva, intr-o calatorie fara inceput si fara sfirsit, al carei scop era insa bine definit. Artistul vroia sa surprinda esenta marii in lucrarea sa de capatii. Unica si irepetabila. In fiecare clipa modela forme de neimaginat pentru o privire profana pentru ca, in clipa urmatoare, nemultumit, sa le savirseasca intru uitare. Revelatia a venit cind se astepta mai putin. La umbra unui paharel de anason, golit a lehamite, statea si contempla creatia ce statea sa se intimple, amuzat de efemera viata pe care avea sa i-o permita. Si atunci s-a insinuat in preajma lui o boare de esenta feminina. Pleoapa grea de lut modelat si rasmodelat s-a ridicat alene de pe ochiul sau sting, cel albastru, si a lasat cimp liber schimbului de fluide care s-a produs instantaneu. Marea visurilor sale a prins a fremata, parca simtind primejdia. La inceput s-a incretit usor, apoi valurile au inceput sa creasca din ce in ce. Furtuna se dezlantuise, cu fulgere care uneau cerul greu de crestele inspumate ale valurilor si talazuri de apa in stare sa inghita o lume intreaga. Corabia artistului razbatea insa, avind la timona doua inimi inlantuite. Cind zorii blio s-au insinuat timid, peste mare se asternuse un calm primordial. Se resemnase marea. Iar artistul, aflat pe puntea visurilor sale, a inteles ca marea nu putea fi surprinsa nici in volum, nici in miscare, nici in culoare. Marea miroase albastru
Albastru, maiastru, sihastru. Nu e doar o rima schioapa. Albastru era un artist maiastru si traia ca un sihastru. Chilia lui era marea. El nu vazuse marea niciodata, dar pe plaja pustie a sufletului sau, valurile gindurilor sale se spargeau cu zgomot de castane coapte, iar albatrosii incingeau un indracit flamenco printre stropii urmuzieni. Refuza contactul fizic cu marea ce mare, de teama albastrului. Corabia lui plutea in deriva, intr-o calatorie fara inceput si fara sfirsit, al carei scop era insa bine definit. Artistul vroia sa surprinda esenta marii in lucrarea sa de capatii. Unica si irepetabila. In fiecare clipa modela forme de neimaginat pentru o privire profana pentru ca, in clipa urmatoare, nemultumit, sa le savirseasca intru uitare. Revelatia a venit cind se astepta mai putin. La umbra unui paharel de anason, golit a lehamite, statea si contempla creatia ce statea sa se intimple, amuzat de efemera viata pe care avea sa i-o permita. Si atunci s-a insinuat in preajma lui o boare de esenta feminina. Pleoapa grea de lut modelat si rasmodelat s-a ridicat alene de pe ochiul sau sting, cel albastru, si a lasat cimp liber schimbului de fluide care s-a produs instantaneu. Marea visurilor sale a prins a fremata, parca simtind primejdia. La inceput s-a incretit usor, apoi valurile au inceput sa creasca din ce in ce. Furtuna se dezlantuise, cu fulgere care uneau cerul greu de crestele inspumate ale valurilor si talazuri de apa in stare sa inghita o lume intreaga. Corabia artistului razbatea insa, avind la timona doua inimi inlantuite. Cind zorii blio s-au insinuat timid, peste mare se asternuse un calm primordial. Se resemnase marea. Iar artistul, aflat pe puntea visurilor sale, a inteles ca marea nu putea fi surprinsa nici in volum, nici in miscare, nici in culoare. Marea miroase albastru