Lectia romilor

Intoarcem privirile cand ii vedem. Uneori ii privim „de sus”, alteori ii privim cu un sictir prefacut sau cu multa retinere. Romii nu sunt neaparat cei mai simpatici oameni de pe pamant, insa sunt si ei oameni, ca noi restul. Au primit in timp „pecetea” discriminarii din cauza unor semeni de-ai lor care se ocupau cu furatul, talharia si alte „indeletniciri” pe care legea nu le permite. Insa nu toti intind mana sau cersesc pe unde apuca. In presa s-a relatat pe larg despre cazurile romilor din Franta, din Anglia sau din alte tari unde ii putem intalni. Insa prea putin sunt aduse in atentia publicului si aspectele pozitive. De exemplu, un singur articolas a existat acum cateva luni despre o studenta de etnie roma care studia la Sorbona, una dintre cele mai bune universitati europene, pentru a ajunge magistrat. In rest, au fost vanate cat incape fel de fel de nenorociri facute prin nspe mii de tari… Si ca sa demonstrez ca este adevarat ce am afirmat legat de existenta unei mari parti a romilor educate si cu un bun-simt rar, am sa va spun o scurta povestioara reala.
In timpul studentiei mele la Iasi, am stat vreme de cinci ani intr-o zona de la marginea orasului numita Pacuret. Acolo existau destul de multi romi pentru a te speria numai la gandul ca trebuie sa vii seara acasa si sa treci pe langa ei… Familia la care am nimerit in gazda locuia pe o scara unde din patru familii de pe palier, doua cel putin erau familii de romi. Mai mult, la un moment dat, am aflat ca sotia celui unde locuiam era de origine… roma, insa toti din familia ei aveau liceul, munceau cinstit, nu furau: cultivau flori, pomi fructiferi, pepeni, legume si le vindeau la piata. Cata vreme am stat la aceasta familie, saraca-erau zile cand jumatate de paine era suficienta pentru trei oameni-doi parinti si un baietel de 6 ani, cu greutati, nu am avut nicio problema: oameni cu mult bun-simt, saritori, educati, stilati. Din putinul lor-o iahnie de cartofi, un orez cu legume-primeam si eu, desi portiile nu le ajungeau nici lor. Am ras impreuna, i-am ajutat cu bani, cand puteam, m-au ajutat si ei cu tot ce au putut-chiria platita era modica fata de ce chirii se percepeau in Iasi pe atunci, am ramas prieteni pe viata. In toti cei cinci ani petrecuti acolo nu a existat galagie pe scara, lumea saluta civilizat, zambea, seara, noaptea, ziua nu s-a luat nimeni de mine, nu m-a „apostrofat” nici un individ de etnie roma. Asadar, hai sa nu mai judecam o intreaga etnie numai in functie de anumiti indivizi. Stiti vorba ceea: „orice padure are uscaturile ei”…