Fara indoiala, una dintre cele mai remarcabile opere din literatura mondiala este Iscusitul Hidalgo don Quijote de la Mancha a lui Miguel de Cervantes Salavedra (acesta a trait intre anii 1547-1616), publicata in 1605 (partea I) si in 1615 (partea a 1I-a). Elogiile care au insotit-o in cariera seculara au in vedere atat calitatea ei de fresca a Spaniei secolului al XVI-lea, cat si memorabiluI personaj principal, acel hidalgo al tuturor visurilor si dezamagirilor care este don Alonzo Quijano, devenit Don Quijote, prototip al anti-eroului romanului cavaleresc. Prin aceasta carte, Cervantes a stopat irevocabil productia in serie a romanelor pe teme cavaleresti, care invadase literatura vremii.
Autorul isi atinge scopul marturisit "de a darama cu toata priceperea aceasta uriasa cladire inaltata din multimea cartilor asupra cavalerismului", prin conceperea acestui protagonist in care distileaza artistic condamnarea duioasa ridicolul neiertator ale romanelor eroice, cultivate abuziv in timpul respectiv. Cavalerul Tristei Figuri este victima propriilor iluzii absolutizate, de lecturile care eroizau abuziv, intens si fals pana la nivelul in care virtutea se schimba in viciu. Don Quijote gandeste in contratimp cu realitate si aceasta defazare constituie terenul evolutiei epice complexe pentru ca Cervantes neaga neaga diferentiat si nuantat. Prin personaj el exalta ideea de dreptate, adevara generozitate, insa avand ca punct de plecare aspectul viu al existentei nu artificiul imaginatiei care ameninta cu domnia monstruoasa a minciunii, a imoralitatii.
Don Quijote se vrea un binefacalor ale carui fapte sunt generate de idealuri inalte, nobile, carora le inchina viata aspra, dusa in spiritul celui mai mare respect pentru onoare, chiar daca din aceasta cauza va suporta un numar imens de umiliri si infrangeri dezastruoase. Din toate incercarile, personajul iese purificat si, in clipa finala revendica acea parte de consideratie care sa ii ofere un loc in mijlocul oamenilor: "Viata mea n-a fost atat de pacatoasa incat lumea sa aiba dreptul sa ma socoteasca nebun".
Prin Don Quijote, Cervantes ofera lectia inegalabila a faptului ca infrangerea aparenta in spatiul unei rataciri determinate de confuzia iluzie-realitate este inaltatoare si recuperabila prin sentimentele si atitudinea ce au generat-o: dragoste, bunatate, blandete, puritate, curaj. "Cavalerul Tristei Figuri" se spune cuiva care, insufletit de frumoase si nobile idei, gaseste mijioace si forme de exprimare ce il expun ridicolului si neintelegerii publice, fiind in dezacord cu exigentele realitatii.