foaia alba, patata de cafea, in patru si o ascund in buzunar.
16:57 arata ceasul de langa poza veche cu sora-mea si
realizez instantaneu ca nu mai am timp.
Trebuie sa ma sun si sa stabilesc o intalnire de urgenta
cu mine.
Iau geanta Dior de pe scaun, cea cumparata de la Second
cu 15 lei, si caut; ce caut? A da, telefonul.
Ruj, agenda, doua pixuri, 50 de bani, alt ruj, pastile; renunt.
Merg in bucatarie si iau fixul in mana. Formez numarul
fara prea mari ezitari: 0724... Suna. Imi place cum suna.
-Alo? imi aud eu vocea ragusita de la celalalt capat al firului.
-Salut. Stii, vreau sa ne vedem azi. Trebuie sa-ti dau ceva. In fata la primarie, la 6 ?
-Sigur vii de data asta?
-Nu, dar macar ai incredere ca o sa vin. Tu esti eu, deci fa un efort pentru tine.
-Nu ar fi primul.
-Vorbim mai multe la 6. Vezi ca s-ar putea sa intarzii juma’ de ora, ne vedem…
-Nu-ti gasesti telefonul, asa-i?
-In fata la primarie. Pa.
Inchid si ma decid brusc sa nu mai merg, nu are niciun rost
sa ma aud pe mine inca o data vorbind despre arta moderna,despre influentele
lui Schopenhauer in filosofia universala, despre al saselea sfarsit al lumii, sau
ce i-a spus Ioana lui Alex inainte sa se desparta. I-nu-til.
Vreau totusi sa ies din casa si sa imi hranesc plamanii cu cativa
litri de aer relativ proaspat. Imi iau geanta, din instinct, cheile de pe
masa si ies pe usa din spate.
Trec pe langa un parc aproape gol; sunt doar care doi tineri care tin smartphone-uri
in mana si asculta la maxim muzica house.
Ma pun si eu pe o banca si scot foaia mototolita din buzunar. Incep sa recitesc incet, usor.
„Eu refuz sa fac parte din multimea asta de oameni care
judeca inainte sa cunoasca, vorbesc inainte sa asculte si te umilesc
inainte sa te inteleaga.
Eu refuz sa ma complac in lumea voastra plina de falsitate, minciuna,
modele irelevante, ura si rautate.
Eu refuz sa fac lucrurile pe care mi le impuneti voi, spunandu-mi ce este
bine pentru mine, adolescentul care face parte dintr-o generatie pierduta.
Nu uitati ca voi ati crescut aceasta generatie.
Eu refuz sa ma pierd in reforme zadarnice si lectii deontologice ipocrite.
Eu refuz sa imi consum energia si timpul incercand sa inteleg sistemul,
captusit prea mult si prea des de fapte ilicite.
Eu refuz sa cred ca noi, generatia postdecembrista, nu avem niciun viitor
in tara pentru care Mihai Viteazul s-a jertfit.
Eu refuz sa urmaresc zilnic, la televizor, in ziare, la radio, peste tot,
asa-zise <<modele de viata>> pe care tot voi, dragii nostri suverani, ni le
bagati pe gat si incercati sa ne faceti dependeti de SENZATIONAL.
Eu refuz sa ignor faptul ca unii oameni incearca sa produca o schimbare
si pentru asta se lupta cu refuzuri categorice, amenintari, injurii si procese.
Eu refuz sa cred ca ignoranta si nestiinta au reusit sa invinga
eruditia, cultura si inteligenta. Poate am pierdut o batalie, sau mai multe,
dar razboiul inca se desfasoara in fata ochiilor nostri plansi.
Eu refuz sa dansez cum imi cantati voi, afoni certi care va autodeclarati
mari cantareti ai societatii noastre.
Eu refuz sa vad in jurul meu persoane care se infometeaza si uita sa
manance doar pentru ca au vazut la emisiunea aia de la 7 ca
<<un model mioritic a slabit 10 de kilograme intr-o saptamana, mancand
o maslia in fiecare dimineata si e tare mandru de performanta aceasta.>>
Eu refuz sa accept ca un copil de 7 ani inlocuieste un mar verde, din gradina, cu
noua aplicatie Apple care ii spune unde este cel mai apropiat fast-food.
Eu refuz sa traiesc intr-o lumea de plastic, in care sentimentele nu mai exista, in
care cel mai mult conteaza ceea ce vezi, nu ceea ce simti, in care vecina de la 2
trebuie data in judecata pentru ca, vezi dom’le, si-a permis sa-si spuna punctul
de vedere, in care o fapta buna, un gest firesc, este interpretat si toata lumea
se intreaba care este interesul tau ascuns, o lume in care multi uita sa fie umani.
Eu refuz sa traiesc dupa regulile lor. Eu cred intr-o schimbare. Eu cred in tine.
Tu?''
O lacrima sarata mi-a umezit obrazul alb, apoi alta,
pana am inceput sa plang de-a dreptul.
Poate chiar ar trebui sa ma duc la intalnirea aia, cu mine,
sa ma ascult si sa ma schimb.
Poate daca eu voi incerca, vor face si altii la fel, poate vom
reusi candva sa castigam razboiul.
Ma uit la ceasul de la mana: 18:35
Bag mana in geanta: ruj, agenda, doua pixuri, 50 de bani, alt ruj, pastile,
plasturi, oja, buletin, chibrituri... gasesc telefonul chiar atunci cand
voiam sa renunt din nou. Formez propriul numar si astept. Inca imi place cum suna.
-Alo? Ma auzi? Sunt eu, da. Esti la primarie? Bine, ajung si eu in zece minute. Asteapta-ma, te rog.