Buchetul

Tinar fiind si necunoscator, mai ales, incepuse sa-i fac curte unei vecine, care locuia peste drum. De la geamul apartamentului meu o vedeam in fiecare seara trebaluind prin casa (ca orice femeie) imbracata destul de sumar. Traia singura, daca il excludem pe Vasile, ciinele ei, un ciobanesc mioritic, urias. Eu aveam pe atunci un pechinez blanos, cu o expresie fioroasa, desi in realitate era blindetea intruchipata, si ieseam adesea cu el la plimbare, fara sa am un anumit program, cum avea femeia dupa care mi se aprinsesera calciiele. Nu mult dupa aceea m-am sincronizat cu ea, ajungind in scurt timp sa-i cunosc pe amindoi.

Femeia era doctor de profesie, arata bine, parea o fata de treaba (deschisa), fara prejudecati. Isi daduse seama de la inceput ca ma indragostisem de ea, nu ma respinsese (cum m-as fi asteptat!), ci dimpotriva, ma incurajase tot timpul, acceptind (culmea!) sa-i fac cindva si o vizita ( depindea doar de mine cind si la ce ora!). Cum eu nu eram dispus sa astept prea mult, m-am decis s-o vizitez chiar a doua zi, sperind intr-o aventura de neuitat. I-am cumparat un buchet mare de flori si o sticla de sampanie, dupa care am pornit catre apartamentul ei, de la parter (pe care il identificasem mai demult), stiind ca nu obisnuia sa incuie usa niciodata (gratie lui Vasile). Contam pe efectul surpriza ( care daduse rezultate uneori!), am intrat tiptil, indreptindu-ma catre sufragerie, de unde se auzeau zgomote.

Nu mica mi-a fost mirarea (despre mirarea ei nu mai vorbesc!) cind am zarit-o intinsa pe spate cu Vasile, mioriticul ciobanesc, deasupra, gemind si zvircolindu-se extaziata sub dinsul. Ciinele avea botnita si labele infasurate in ceva ( sa n-o zgirie, probabil!). Am aruncat de uimire si scirba florile (sampania o scapasem din mina deja!) si am luat-o la fuga.