Din cele trei sute saptezeci si cinci de miliarde de tone de hrana care se consuma in fiecare an pe proveni dintr-o lume supramateriala populata de fiinte cosmice carora, cu mult inainte de nasterea lui Isus Christos, vechii indieni le dadusera numele de deva, si ca acestea, sub chipul zanelor si spiridusilor, al gnomilor si al silfidelor, ca sa nu mai vorbim de atatea si atatea alte fiinte de aceeasi natura, constituiau o sursa de viziune directa si de experienta pentru preotii celti si pentru alti oameni inzestrati cu calitati de medium. Analizand noutatile propuse de France, pana si cei mai indulgenti dintre botanistii timpului au considerat ca viziunea lui este cel mult incantatoare prin romantismul ei, numai ca este dezolant de neproductiva. Era deci nevoie de surprinzatoarele descoperiri la care au ajuns oamenii de stiinta din anii '60 pentru a aminti fara menajamente omenirii de existenta unei lumi vegetale pe care nu mai avea voie s-o ignore. si cu toate acestea, mai gasim si astazi destule minti din lumea stiintei care refuza cu tarie sa creada ca plantele vor fi in curand domnisoare de onoare la inevitabila cununie a fizicii cu metafizica.
Viziunea poetului si a filozofului, care vedea in plante niste fiinte vii, ce respira si comunica, inzestrate cu personalitate si cu insusirile specifice sufletului, se vede sustinuta azi de fapte reale, stabilite fara dubii. Daca nu vedem in plante altceva decat existente mecanice si impersonale, de vina suntem numai noi, cei ce persistam in orbirea noastra incapatanata. Fiindca lucrul cel mai uluitor din toate este tocmai acela ca plantele par a fi gata, ba chiar dornice si in stare sa coopereze cu omenirea in ducerea la bun sfarsit a imensei sarcini care-i sta in fata: sa transforme din nou intr-un rai biata noastra planeta naclaita de murdarie si degradata intr-o asemenea masura incat i se potriveste foarte bine denumirea data de englezul William Cobbett, deschizatorul de drumuri in ecologie: „un neg urat si scarbos".