Balerini

Balerinii.... la prima vedere par niste incaltari facute pentru fetite cu codite, dar nu este nimic mai fals.Numele lor vin de la asemanarea lor cu poantele balerinelor, si intradevar mi se pare ca dau piciorului un aspect delicat si copilaresc.
In ultimii ani balerinii au revenit la moda si au prins din ce in ce in ce mai mult avant. Sincer sunt preferatii mei in materie de incaltaminte si cred ca nu trece o zi in care sa nu ma mai tenteze un model vazut in vitrina unui magazin. Din punctul meu de vedere ca si incaltaminte balerinii sunt ideali din toate punctele de vedere.

Motivele pentru care imi plac balerinii sunt greu de numarat... Imi plac pentru ca sunt comozi si sunt incaltamintea perfecta pentru a  cutreiera orasul si magazinele in lung si lat fara a obosi sau a face bataturi. Imi plac pentru ca sunt usor de asortat iar o banala pereche de balerini pot sa o port in functie de dispozitie la costum, la fusta, la jeans , cu palton sau tricou,practic variantele sunt infinite... iar cand nu ti-a sunat ceasul si in 10 minute trebuie sa pleci din casa, te scutesc de o gramada de timp pierdut alegand combinatia perfecta. Imi plac pentru ca se gasesc intr-o gama variata de culori, modele si materiale, pot fi tricotati, cu pene , carouri, cu fundite, cu buline, simpli, de piele, de lac, amuzanti sau eleganti... imaginatia nu are limite. Sigurul defect pe care il pot gasi la ei fata de pantofi cel putin este ca nu ma fac mai inalta.
Indiferent de defectele pe care ar putea sa le aiba, de faptul ca sunt sau nu in trend, ma declar o impatimita a lor si nu cred ca exista sanse sa piarda teren prea curand.
Voi ce parere aveti de balerini?
Cate perechi aveti in garderoba?

Albastru

In limba engleza albastru inseamna blue. Desigur, nu e vorba despre pisoiul acela rusesc al cine stie carei domnite. Intr-o limba atit de incarcata de sensuri cum e engleza, albastrul lor inseamna si tristete. Cum ar veni, opusul lui “La vie en rose” este “La vie en blue”, tradus la noi prin situatia e albastra. Va amintiti, nu? Stinge plafoniera, aprinde veioza, sa vezi mai bine rozul. Roz la ei si in capitolul precedent. La noi, albastru. Am citit intr-un letopiset ca albastru e de Voronet. Va imaginati ca puteti privi cerul fara sa ridicati privirea? Cit de obositi trebuie sa fie acei ochi albastri care ne privesc de secole? Albastru e si parfumul de pomplemousse, stors picatura cu picatura dintr-un roi de licurici care noaptea joaca leapsa pe coloratelea deasupra unei plantatii de orhidee. Albastru este cerul unei zile plumburii de toamna si vinele ce curg incremenit in alabastrul norilor.

Albastru, maiastru, sihastru. Nu e doar o rima schioapa. Albastru era un artist maiastru si traia ca un sihastru. Chilia lui era marea. El nu vazuse marea niciodata, dar pe plaja pustie a sufletului sau, valurile gindurilor sale se spargeau cu zgomot de castane coapte, iar albatrosii incingeau un indracit flamenco printre stropii urmuzieni. Refuza contactul fizic cu marea ce mare, de teama albastrului. Corabia lui plutea in deriva, intr-o calatorie fara inceput si fara sfirsit, al carei scop era insa bine definit. Artistul vroia sa surprinda esenta marii in lucrarea sa de capatii. Unica si irepetabila. In fiecare clipa modela forme de neimaginat pentru o privire profana pentru ca, in clipa urmatoare, nemultumit, sa le savirseasca intru uitare. Revelatia a venit cind se astepta mai putin. La umbra unui paharel de anason, golit a lehamite, statea si contempla creatia ce statea sa se intimple, amuzat de efemera viata pe care avea sa i-o permita. Si atunci s-a insinuat in preajma lui o boare de esenta feminina. Pleoapa grea de lut modelat si rasmodelat s-a ridicat alene de pe ochiul sau sting, cel albastru, si a lasat cimp liber schimbului de fluide care s-a produs instantaneu. Marea visurilor sale a prins a fremata, parca simtind primejdia. La inceput s-a incretit usor, apoi valurile au inceput sa creasca din ce in ce. Furtuna se dezlantuise, cu fulgere care uneau cerul greu de crestele inspumate ale valurilor si talazuri de apa in stare sa inghita o lume intreaga. Corabia artistului razbatea insa, avind la timona doua inimi inlantuite. Cind zorii blio s-au insinuat timid, peste mare se asternuse un calm primordial. Se resemnase marea. Iar artistul, aflat pe puntea visurilor sale, a inteles ca marea nu putea fi surprinsa nici in volum, nici in miscare, nici in culoare. Marea miroase albastru